Sirenele – Satanismul în muzica rock

Când rock ‘n’ roll-ul a apărut în anii ‘50, și efectele sale asupra tinerilor au devenit cunoscute, era ceva natural ca acesta să fie ridiculizat ca fiind muzica Diavolului. A fost în același timp atacat ca fiind decadent, periculos, imoral, obscen, și chiar ca făcând parte din strategia comunistă de atac psihologic asupra Vestului. Acesta este un film documentar grecesc despre valențele oculte și satanice ale muzicii rock.
Muzica rock a fost una dintre primele mișcări culturale din America ce era, oarecum, fără culoare; muzicieni albi preluau melodii ale compozitorilor negri, muzicieni negri preluau melodii ale compozitorilor albi. Puștii albi cumpărau discuri înregistrate de artiști negri, lucru care a alarmat elementele segregaționiste și fundamentaliste din societate.
Multe forțe s-au aliat la sfârșitul anilor ‘50 pentru a pune capăt amenințării, înainte de a scăpa de sub control. Astfel Elvis a fost recrutat, Chuck Berry arestat, Jerry Lee Lewis pus pe lista neagră. Eddie Cochrane și Buddy Holly au fost uciși în accidente, iar Little Richard a devenit predicator. Pe la începutul anilor ‘60, rock-ul era mort. Odată cu el dispăruseră mișcările din șolduri, dansul și petrecerile comandate de Diavol.
A fost o victorie de scurtă durată pentru legiunile decenței. Au apărut pe scenă The Beatles în 1964, și mai rău, Rolling Stones și Animals. Invazia britanică a fost întâmpinată cu acuzații de complot comunist și muzică a Diavolului, dar era prea mare ca să fie oprită. Cum la fel de mare era și numărul celor care ascultau această muzică.
Anii ‘60 au fost o perioadă de experimente necugetate și toane. Drogurile au devenit o componentă semnificativă a vieții populației albe din suburbii, pe măsură ce tinerii experimentau cu “iarbă” și LSD. Experiența drogurilor, combinată cu noua conștiință politică datorată în principal războiului din Vietnam și mișcării pentru drepturile civile, au ajutat la crearea unei noi mișcări underground a tinerilor, care a ajuns să fie cunoscută sub denumirea de counterculture, ale cărei îndemnuri erau “Turn On, Tune In, Drop Out and Never Trust Anyone Over Thirty.”
Tinerii au început să exploreze noi domenii ale spiritualismului. Unii au devenit atrași de religiile orientale ca budismul sau Krishna. Alții s-au îndreptat către domenii precum yoga. Iar alții au dezvoltat o curiozitate pentru new-age, astrologie, ESP și, în cele din urmă, satanism.
Momentul era potrivit; satanismul devenise “cool.” În 1966, un anume Anton LaVey a înființat biserica “oficială” a lui Satan, bazată pe cartea sa “The Satanic Bible“. Pe scurt, LaVey promova un stil de viață îngăduitor; dorințele erau lucruri ce trebuiau îndeplinite. Acesta practica ritualuri care implicau fluide corporale, care erau considerate sacre; drept rezultat unii au privit biserica sa ca pe un cult legat de sex.
LaVey nu s-a referit la diavol în sensul creștin, ci mai degrabă a văzut satanismul ca un mijloc de a exploata energia supranaturală care circula în universul înconjurător. Mișcarea a atras adepți din rândurile starletelor în devenire și a unor muzicieni mai puțin talentați.

SIRENELE - film documentar - Satanismul in Muzica Rock - (74:22min) -

Vezi mai multe video din film

Respectele noaste pentru Petre Tutea

Gandurile demonilor si diavoli

  Demoni de Pr.Vasile Sorescu 

Ingerii rai, sau demonii, sunt fiinte personale si reale, ca si ingerii buni. La inceput au fost ingeri buni, dar folosindu-se rau de libertatea lor, si razvratindu-se impotriva lui Dumnezeu, din mandrie, au fost izgoniti din cer.

Numarul lor este foarte mare. Unii dintre demoni sunt in iad, altii pe pamant, unde ispitesc pe oameni, si altii sunt in vazduh.

Despre acestia, Sf. Antonie cel Mare, care avea capacitatea duhovniceasca de ai vedea, spune ca "roiesc in jurul nostru ca pasarile prin aer".

Demonii se mai numesc diavoli, draci, duhuri rele etc. Capetenia lor este Lucifer sau Satan.

Nici lumea demonica nu este o lume haotica, ci foarte bine organizata. Dar numai in scopuri rele, caci demonii nu mai sunt capabili de lucruri bune.

Caderea lor a fost inainte de facerea omului, deoarece Adam a cazut din ascultare prin ispitirea lui Satan. "Voi sunteti fii ai diavolului, le zice Mantuitorul fariseilor, acela de la inceput a fost ucigator de oameni si in adevar n-a stat" (Ioan 8,44).

Ei au si acum firea ingereasca, dar sunt lipsiti de har. Demonii "cred in Dumnezeu si se cutremura" (Iacov 2,19) , dar nu-l mai pot iubi.

Demonii au mare inrudire cu nalucirea sau imaginatia pacatoasa, cu pofta irationala si cu mania dobitoceasca.

Cu aceastea ispitesc apoi si ei pe oameni. Sfantul Petru arata ca "diavolul umbla ca un leu racnind, cautand pe cine sa inghita" (I Petru 5,8) . Iar Sfantul Teofan Zavoratul spune: "Una din viclenele curse ale vrajmasului este sa se ascunda pe sine, adica sa-l incredinteze pe pacatos ca el nu exista, in urma carui fapt el face ce vrea in sufletul pacatos".

Diavolul nu e, deci, cum au afirmat unii, o iluzie a timpurilor vechi si intunecate, sau o reprezentare sau o personificare sensibila a raului care izvoraste din om, ci are o existenta reala si incontestabila.

Noul Testament vorbeste foarte des de actiunea raufacatoare a demonilor asupra oamenilor. De aceea Mantuitorul a luptat tot timpul cu ei, izgonind duhurile rele din demonizati si limitandu-le actiunea prin puterea crucii.

Demonii stapanesc pe oameni prin tot felul de patimi, si duc o sustinuta actiune de a-i indeparta de Biserica si de citirea cartilor sfinte. Puterea lor nu trebuie supraevaluata, dar nici neglijata. Fara ajutorul lui Dumnezeu, omul nu le poate sta impotriva.

Faptul ca insusi Satan a fost inselat de Satana, in rai fiind, arata ca lupta noastra cu vrajmasii nevazuti este o realitate spirituala extrem de dificila si actuala.

In acest context, un rol foarte negativ il are dracuitul . Si nu putine sunt cazurile cand s-a descoperit ca lucrurile date diavolului prin cuvant, trec in mod real, dar nevazut, sub stapanirea acestuia.

Fiind fiinte spirituale si rationale, demonii poseda o incredibila putere de amagire, influentand, mai ales, imaginatia si gandurile omului. Genialul scriitor-psiholog Dostoievski, descriind in romanul Fratii Karamazov, cosmarul lui Igor Karamazov dupa uciderea de catre Smerdeakov a tatalui sau Fiodor Karamazov, vorbeste de aparitia unui "musafir nedorit" ce i-a intensificat mustrarile de constiinta pana la nebunie. "Musafirul nedorit", care este zugravit ca o fiinta reala, independenta de persoana lui Ivan Karamazov, ii spune la un moment dat acestuia: "Desi sunt halucinatia ta, dar, ca intr-un cosmar, eu iti spun lucruri originale, care nu ti-au venit pana acum in minte, asa incat ele nu mai repeta deloc gandurile tale".

Demonii au un mare volum de cunostinte din toate domeniile, deci si cunostinte religioase, stiu Sfanta Scriptura si multe alte carti pe de rost, cunosc si pot vorbi in toate dialectele pamantului si pot reproduce cu lux de amanunte toate momentele din viata noastra, a stramosilor nostrii, precum si din istoria lumii.

Din acestea putem intelege capacitatea lor de a se folosi de tot felul de evenimente si oameni din trecut, in vederea alimentarii unor practici oculte, ca necromantia, spiritismul, etc., sau a unor teorii, dezastruoase din punct de vedere spiritual, precum este cea a reincarnarii.

Lucrarea lor malefica a insotit lumea inca de la creatie. Astazi demoni isi fac simtita prezenta in diverse cazuri de demonizari, crime, practici oculte, miscari sectare, etc.

Cele mai multe manifestari demonice din zilele noastre sunt trecute la rubrica "fenomene paranormale" si sunt privite de multi oameni fara nici un discernamant. Una din consecintele negative ale secularizarii vietii religioase a fost si aceea ca omul modern a pierdut intelegerea si urma dusmanului sau necrutator, adica a pierdut capacitatea de a mai surprinde amagirile demonice si de a mai lupta cu ele.

Sfintii, insa, tocmai aici isi concentrau toate energiile lor duhovnicesti si, ajutati de harul dumnezeiesc, biruiau ispitele si amagirile demonice.

De aceea, vietile sfintilor ne ofera, pe de o parte, tabloul celor mai inalte trairi crestine care se impleteau cu lucrarea directa si de multe ori vazuta a ingerilor, iar pe de alta parte, imaginea celor mai grozave incrancenari si sfasieri sufletesti, cauzate de atacurile necrutatoare ale demonilor.

Dar prin harul lui Dumnezeu sfintii au biruit si numai asa au ajuns ei la masura frumusetii si demnitatii omului "gandit" de Dumnezeu in planul Sau providential.

Din gandurile diavolesti

Toatã lupta Bisericii si, deci, a crestinilor este lupta cu diavolii, fiindcã ei sunt izvorul a toatã rãutatea si mai ales cei care fac rãul. DiaVolul numai ne ispiteste, el nu are nici o putere de a ne face rãu, cât trãim în aceastã viatã pãmânteascã. Diavolii au atâta putere asupra noastrã, câtã le dãm noi.

Dupã cãderea lui Adam si a Evei din Rai si pierderea comuniunii harice cu Dumnezeu, diavolii pot sã vorbeascã sufletului omenesc prin gândurile pãcãtoase. Demonii ne îndeamnã prin gânduri la pãcate, dar nu ne pot obliga sã pãcãtuim. Au puterea de a ne însela, de a ne duce în eroare prin gândurile pe care ni le insuflã.

Satana pierzând, prin mândrie si blestem, constiinta dumnezeiascã a ajuns nestiutor. De aceea, nu poate sti de la sine ce sã facã, ci vede ce face Dumnezeu ca sã ne mântuiascã si se sileste sã facã cele contrare, ca sã ne piardã. Astfel, împotriva proorocilor a ridicat prooroci mincinosi, împotriva legii - fãrãdelegea, împotriva virtutilor - patimile si pãcatele, împotriva credintei - necredinta, hula si erezia.

Toti diavolii se luptã sã întunece mintea noastrã prin pofte, mânie si mândrie si apoi ne transmit gândurile cele rele si fac pe oameni sã sãvârseascã lucruri pe care numai cei iesiti din minti le-ar putea face

Când mintea se lumineazã de darul Sfântului Duh, oamenii se rusineazã de cele fãcute si de ei însisi. De aceea, Sfintii Pãrinti ne învatã sã nu actionãm niciodatã când mintea noastrã este întunecatã de pofte, mânie si mândrie.

Viclenii diavoli ne rãzboiesc cu încercãrile pe care ni le aduc, îndemnându-ne fie sã spunem, fie sã facem ceva necuvenit, iar dacã nu reusesc ne îndeamnã sã aducem multumire plinã de mândrie lui Dumnezeu. Viclenii diavoli se pot retrage pentru o vreme, ca neglijând noi niste patimi mari, pentru cã le socotim mici, sã le facem boli de nevindecat. Ei ne silesc fie sã pãcãtuim, fie sã judecãm pe cei care pãcãtuiesc.

Pe cei ce nu au cunoscut pãcatul, viclenii diavoli îi îndeamnã sã facã numai o încercare si apoi sã înceteze. Pe cei care au pãcãtuit,îi rãzboieste cu amintirea pãcatului, pentru a cãdea iarãsi. Diavolul slavei desarte poate transmite unui frate gânduri pe care sã le descopere apoi altui frate, iar acesta sã spunã apoi fratelui cele ce sunt în inima lui, crezând cã este vãzãtor cu duhul (diavolesc).

Demonii stiind cã oamenii iubesc adevãrul, se îmbracã în haina dreptãtii si astfel toarnã prin gânduri otravã în sufletul lor. Astfel a înselat satana pe Eva, spunându-i cuvinte ce nu erau ale lui, ci ale lui Dumnezeu, dar amestecându-le cu minciuna (Facerea 13,1).

Demonii stiind cã oamenii iubesc adevãrul, se îmbracã în haina dreptãtii si astfel toarnã prin gânduri otravã în sufletul lor. Astfel a înselat satana pe Eva, spunându-i cuvinte ce nu erau ale lui, ci ale lui Dumnezeu, dar amestecându-le cu minciuna (Facerea 13,1).

Satana se strãduieste sã ne facã sã credem cã tot ce ne învatã el este bine. Ne sopteste la ureche: "Nu vezi cã ai dreptate? Te-a jignit! Rãzbunã-te." De multe ori diavolul ia chipul celui cu care te-ai certat, fãcându-te sã te lupti cu el, în imaginatia ta. Astfel, îti întãreste prin sugestie si energie vointa (Psalm 62,4) si de cele mai multe ori nu-ti poti stãpâni mânia si ura când te întâlnesti cu persoana cu care te-ai certat si te rãzbuni.

Diavolul mândriei înaltã pe om pânã la Cer si de acolo îl aruncã în fundul Iadului. Istoria mândriei omenesti se rezumã la diversele moduri în care oamenii s-au lãudat cu lucrãrile lui Dumnezeu si s-au pus în locul Lui.

Vicleanul diavol învatã pe oameni sã mintã cu gândul, cu cuvântul si cu felul lor de viatã. De multe ori cei aflati sub inspiratia lui nu-si dau seama cã mint si cã sunt condusi de diavoli. Si mai grav este când astfel de oameni sunt investiti cu functii politice si sociale.

Existã diavoli necurati care ne sfãtuiesc nu numai sã facem pãcate, ci sã facem pãrtasi si pe altii la sãvârsirea rãului, ca sã ne pricinuiascã o si mai mare osândã. Multi oameni se bucurã când îsi asociazã si pe alti oameni la pãcatele lor. Parcã le justificã, le micsoreazã si le dã curaj.

Ispititorul diavol cautã sã transforme puterile sufletesti cu care ne-a înzestrat Dumnezeu în puteri distrugãtoare pentru suflet. Astfel, puterea seminalã care se aflã în noi pentru nasterea de prunci, diavolii ne-o schimbã spre desfrânare. Puterea mânioasã pe care o avem pentru a munci si a ne lupta sufleteste cu diavolii ne-o schimba spre ura si distrugerea aproapelui.

In momentele de mânie, pentru a ne lupta cu diavolii si nu cu oamenii, trebuie sã spunem rugãciuni scurte, puternice si dese, cu gândul: "Doamne Iisuse Hdstoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mã"; "Prea Sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!" Sfintii Pãrinti spun cã atunci când suntem mâniosi, dacã ne certãm cu oamenii vom petrece în pace cu diavolii, iar dacã ne vom lupta cu diavolii prin rugãciune, împotrivire si smerenie, vom fi în pace cu oamenii.

Avem în noi puterea râvnitoare spre virtute, dar potrivnicul diavol ne îndeamnã sã râvnim pãcatele. Avem în noi poftirea slavei ceresti, dar vrãjmasul diavol ne-o schimbã spre poftirea acestei lumi pãcãtoase. Avem în noi bucuria pentru Domnul si faptele cele mântuitoare, dar dusmanul diavol o transformã în bucuria si plãcerea pãcatelor.

Traditia noastrã crestinã spune cã diavolul dispune de multe posibilitãti de înselare: cu cel inteligent face pe înteleptul, cu cel mai putin întelept face pe prostul. Poate sã ne captiveze sub influenta citirii unei cãrti scrise sub inspiratia lui. Fiind duh, lucreazã asupra mintii noastre, soptind: "Nu asculta de duhovnic, nu te spovedi, nu te sfãtui cu altii, sã nu mergi laBisericã..."

Este un sfãtuitor care ne asigurã întotdeauna cã ne vrea binele. Ne stimuleazã plãcerile lumesti si ale pãcatelor, ale celor care se obtin prin muncã necinstitã si înselãciune. Printre altele ne prezintã rãul sub chipul binelui. Chiar atunci când ne îndeamnã la bine, o face cu scopuri rele.

Vicleanul diavol jubileazã numai atunci când însealã pe cineva, când oamenii iau de bun si adevãrat ceea ce este fals si minciunã. Multora, suprafata faptei li se pare bunã. Naivii se înduioseazã. Face si bine, dar aranjeazã sã iasã rãu. Te îndeamnã sã mãnânci peste mãsurã ca sã te îmbolnãvesti, îti spune sã bei ca sã te îmbeti, îti atâtã drepturile ca sã-ti pierzi mãsura si sã te rãzbuni, îti sopteste la ureche ce spun altii despre tine pentru a-ti dezlãntui ura, te îmbie la logicã pentru a-ti stimula încãpãtânarea.

Ii place sã convingã, când însealã. Din gura lui argumentele curg în cascadã. Când se retrage, o face pentru a ne distrage atentia si a-si schimba tactica. Pe cel care trãieste în robia pãcatelor, vrãjmasul diavol se sileste sã-i steargâ orice gând bun care l-ar aduce la pocãintã. Cu uneltiri dinainte pregãtite si cu prilejurile pe care le are, îl face sã cadã în aceleasi pãcate sau în pãca-te mai mari.

Pe cei care îsi dau seama de viata pãcãtoasã pe care o trãiesc si vor s-o schimbe, demonul îi amãgeste cu aceastã armã: "Nu te îndrepta astãzi, ci lasã pe mâine spovedania. Ai sã te spovedesti în postul celãlalt. Doar nu ai sã mori astãzi".

Nu lãsati pe mâine îndreptarea voastrã, pentru cã nu stiti clipa când veti pleca din aceastã lume. Pe cei care sunt râvnitori, diavolul îi pune sã facã nevointã peste mãsurã, aruncându-i în pãcatul mândriei. Celui bolnav, care suferã cu multumire boala lui, îi spune câte fapte bune ar fi putut face dacã ar fi fost sãnãtos si prin aceste cugete îl face pe crestin sã-si piardã rãbdarea si chiar sã cârteascã împotriva lui Dumnezeu, pentru boala sa.

De cele mai multe ori diavolul ne aduce argumente din Sfânta Scripturã pentru a pãcãtui. Diavolul este cel care împarte, cel care dezbinã, cel care pune sã se lupte om cu om, confesiuni religioase, grupãri etnice, partide politice, armate cu armate.

Demonii sunt cei care organizeazã, prin gândurile insuflate, împotrivirea pãrtilor una cu alta, din diferite motive. Acesta este rolul lui principal. Din dorintã de rãzbunare împotriva lui Dumnezeu, cautã sã ne piardã si pe noi oamenii. Pe cei ce sunt în lume si sunt aproape de materiile patimilor, diavolii îi luptã cu rãzboiul lucrurilor. Iar pe cei aflati în pustie, datoritã raritãtii lucrurilor, diavolii cautã sã-i surpe cu gândurile.

Vrãjmasul omului, ocrotitorul curviei, spune cã Dumnezeu este iubitor de oameni si dã iertare pentru patima aceasta, ca una ce este naturalã si necesarã. Dupã ce am sãvârsit fapta, ne scufundã în deznãdejde, spunându-ne cã Dumnezeu este drept judecãtor si fãrã de milã.

Un alt scop al lor este sã ne murdãreascã în stare de veghe, prin aducerea aminte de visele desfrânate. De multe ori diavolii se aseazã în stomac si nu lasã pe om sã se sature, chiar dacã ar mânca tot Egiptul si ar bea tot Nilul (Sfântul Ioan Scãrarul).

Cel mai mult se strãduiesc diavolii, duminica si în timpul sãrbãtorilor religioase, sã facã pe crestini ca sã nu meargã la Sfânta Bisericã. De cu searã îi pune sã meargã la petreceri, sã se uite la filme pornografice, sã aibã legãturi trupesti, iar dimineata, când se trezesc cu sufletul si trupul pline de desfrânare, le dã dureri de cap si obosealã ca sã nu poatã merge la Bisericã. Pe unii îi pune sã facã mâncare, sã plece la cumpãrãturi, la meci sau sã se închine la televizor. Pe cei care prãznuiesc ziua onomasticã îi conduce la cârciumã, ca sã se îmbete, apoi îi pune la ceartã si omor.

Diavolul sopteste la urechea bãrbatilor sã-si tundã pãrul si sã-si radã barba, iar la femei sã se fardeze, sã-si scurteze fustele, pentru a stâmi în lume putoarea desfrânãrii. Femeilor pasionate de lux si de distractii le sopteste sã se îmbrace dupã modã, mereu cu altfel de haine, sã-si cumpere altã mobilã, altã casã si altã masinã. Tot diavolul sopteste la ureche femeii ca sã facã avorturi, spunându-le cã fãtul avortat nu este om si deci nu au pãcate de moarte.

Necuratii demoni se duc la cei bogati si le împietresc inimile, ca sã nu facã milostenie, si de multe ori îi pune sã rãpeascã si putina agonisealã a celor sãraci. Intunecatul diavol te îndeamnã sã furi si te acoperã cu acoperãmântul lui, spunându-ti cã nu te vede nimeni.

Satana sopteste la urechile crestinilor sã nu facã cruce când trec pe lângã Sfânta Bisericã. Vrajmasul mântuirii noastre ne dã griji si ocupatii ca sã întârziem la slujbele Sfintei Biserici, sã plecãm mai devreme, sã nu ne închinãm la Sfintele Icoane, la Sfintele Moaste, sã nu sãrutãm mâna preotului, sã nu plãtim pomelnice pentru cei vii si pentru cei mutati la cele vesnice, sã stãm de vorbã cu alti credinciosi în timpul slujbei, sã vorbim de rãu pe preoti, sã clevetim pe aproapele. Blestematul diavol ne împinge de la spate sã facem pãcatele, iar dupã ce le-am fãcut, ne stã în fatã cu rusinea, ca sã nu le mãrturisim la duhovnic. Când pãcatul este mare, ne transmite gânduri de deznãdejde si de sinucidere. Când ne spovedim, ne spune sã ascundem pãcatele cele mari si sã dãm vina pe altii.

Cel mai mult luptã diavolii pe crestini când se roagã. Orice crestin când se roagã poate observa cu mintea pe diavol, care cautã sã-l întrerupã, rãtãcindu-i gândurile în toate colturile lumii si la toate pãcatele pe care le-a fãcut sau le-ar putea face. Iar altii din cauza pãcatelor nu pot spune nici mãcar o scurtã rugãciune si nici sã se însemneze cu Sfânta Cruce. Când ne apropiem de Sfânta împãrtãsanie, diavolul ne transmite gânduri de necredintã, ne spune cã ne putem îmbolnãvi împãrtãsindu-ne cu aceeasi linguritã. Dar oare s-a îmbolnãvit cineva când s-a împãrtãsit sau a sãrutat Sfintele Icoane?

Diavolul hulei de multe ori batjocoreste pe Dumnezeu si cele ce se sãvârsesc în timpul Sfintei Liturghii. Dar nu sufletul omului rosteste aceste cuvinte, ci însusi diavolul. Astfel cum ar putea oamenii huli si binecuvânta în acelasi timp? Satana pune pe oameni sã huleascã pe Dumnezeu când sunt mâniosi sau când nu li se împlinesc dorintele. Existã si un înainte mergãtor al duhurilor necurate, care ne ia în primire îndatã ce ne sculãm din somn si ne întineazã primul nostru gând. Când ne trezim, trebuie sã ne însemnãm cu Sfânta Cruce si sã ne rugãm. Necuratul diavol are obiceiul sã ne sãgeteze cu amintiri urâte si gânduri desfrânate în momentul în care închidem ochii ca sã dormim. Potrivnicul mântuirii noastre ne luptã ca sã nu ne rugãm când ne trezim din somn sau când ne culcãm, înainte si dupã masã, sau sã nu împlinim tot canonul de rugãciune, post si milostenie. El ne rãpeste stihurile din gurã si ne adoarme în timpul rugãciunii.

Potrivnicul diavol sopteste la urechile copiilor sã nu asculte de pãrinti si educatori, sã nu învete, sã fugã de la scoalã si de acasã, iar în cazul cel mai grav sã se sinucidã (pentru a se rãzbuna pe pãrinti). Vrãjmasul mãntuirii noastre spune celor slabi în credintã sã meargã la vrãjitoare, descântãtoare si ghicitoare. Acolo sãvârsesc false minuni cu puterea lor diavoleascã (Iesirea 7, 8, 9, 10). Necuratii diavoli învatã pe oameni sã facã pãcate împotriva firii: malahie, sodomie...

Diavolii pãtrund în trupurile oamenilor, punând mai întâi stãpânire pe mintea, gândurile si imaginatia lor. Prin pãcatele de moarte sãvârsite de om, mintea acestuia pierde darul Duhului Sfânt si nu se mai poate smeri si lupta cu diavolii. Oamenii fiind astfel fãrã apãrare si lipsiti de ajutorul lui Dumnezeu, vor fi usor învinsi de diavoli. Sunt si situatii în care, pentru pãcatele pãrintilor, diavolii se sãlãsluiesc în copii.

In afarã de gândurile rele pe care le transmit omului demonii mai pot ataca partea sensorialã si vointa omului. Sfântul Nil Sinaitul ne spune: "Când demonul cel zavistic nu izbuteste sã punã în miscare mintea omului, el actioneazã atunci asupra sângelui si a umorilor, pentru ca prin ele sã aprindã atunci imaginatia si s-o umple de închipuiri pãcãtoase".

Actionând asupra trupului, demonul rãscoleste în om senzualitatea, furia, mânia, mâhnirea, mândria si celelalte patimi. Acestea se pot vedea si din viata Sfintei Mucenite Iustina, cãreia necuratul duh, trimis de un mare vrãjitor, i-a dezlãntuit simturile senzualitãtii si voluptãtii. Dar demonul a fost alungat prin rugãciunea sfintei, cu Harul lui Dumnezeu.

Deci, diavolii ne insuflã diverse gânduri rele, pe care omul neduhovnicesc nu poate sã le deosebeascã si le ia ca gânduri proprii. Acceptând gândurile rele, omul devine un promotor al vointei diavolesti, care încetul cu încetul va pune stãpânire pe el. Astfel poate deveni omul inconstient, un slujitor al diavolilor. Iar acest lucru se întâmplã atât la oamenii simpli, cât si la cei cu functii sociale sau politice.

Alteori, vointa unui astfel de om este atât de puternic unitã cu diavolii, încât nu mai ascultã de sfaturile duhovnicului. Demonii, în lupta pe care o duc împotriva crestinilor nu cunosc asezarea inimilor lor, nu le pot cunoaste gândurile. Dar ei le deduc, dupã cuvintele pe care le vorbim, dupã gesturile pe care le facem. (Dupã cum mergem, dupã cum privim, dupã cum vorbim, demonii pot sã cunoascã starea noastrã sufleteascã lãuntricã).

De asemenea, dupã cum primim gândurile pãcãtoase pe care ni le transmite, diavolul intuieste pãcatele spre care noi suntem înclinati. Astfel, în timpul rugãciunii personale sau în timpul slujbelor bisericesti, demonii cautã sã ne întunece mintea noastrã cu gânduri necurate, potrivite cu înclinatiile noastre spre pãcate, ne învatã Evagrie monahul.

Sfântul Isidor Pelusiotul spune: "Diavolul nu stie care ne sunt gândurile noastre, pentru cã acest lucru tine exclusiv de puterea lui Dumnezeu. Insã el ne ghiceste gândurile dupã gesturi si vorbe. Astfel, de exemplu, vede cã cineva priveste cu patimã la frumusetea cuiva. Profitând de înclinarea acestuia, de îndatã îi transmite gânduri si imagini desfrânate".

Rãzboiul diavolilor cu gândurile este mai cumplit decât rãzboiul cu lucrurile. Pentru cã rãzboiul cu lucrurile are trebuintã de timp, loc si iscusintã. Ajutor împotriva acestor lupte netrupesti ni s-a dat rugãciunea curatã, din care pricinã s-a rânduit sã se facã neîncetat (1 Tesalonicieni 5,17). Rugãciunea ajutatã de harul lui Dumnezeu întãreste mintea pentru luptã, ca una ce poate sã lupte fãrã trup.

In afarã de aceasta, diavolii pot transmite energie pãcãtoasã omului (de desfrânare, mânie, betie, mândrie...). Dar îsi pot reface vigoarea pe seama energiei pãcãtoase a omului, energie eliminatã de om în procesul desfãtãrii vicioase. Sfântul Ioan Scãrarul spune cã diavolii nu se bucurã de nimic mai mult, ca de putoarea (energia) desfrânãrii. Sfântul Ioan Damaschinul spune cã îngerii "contemplã pe Dumnezeu, atât cât este posibil lor. Aceasta fiind hrana lor".

Demonii, pentru care contemplarea lui Dumnezeu în Duhul Sfânt nu este posibilã, pot cãpãta energie unii de la altii, dar si energie pãcãtoasã, de la omul pãcãtos. Pentru aceasta, ei trebuie mai întâi sã-l facã pe om asemenea lor, cãpãtând astfel acces în sufletul lui. Un om pãtimas si desfrânat este o sursã de energie pãcãtoasã importantã pentru duhurile necurate. Diavolii aprind în el patimile, care îi vor devora toate fortele vitale. In acelasi timp, diavolii se hrãnesc cu aceastã energie a pãcatelor.

In afarã de aceasta, duhul necurat care stãpâneste pe un om pãcãtos îi foloseste trupul ca pe un instrument, pentru o mai mare realizare a patimii lui. (Exemple: artistii de filme desfrânate, pornografice, cântãretii de muzicã desfrânatã si satanicã, conducãtorii si oamenii de culturã atei si eretici).

Iatã, deci, încã o pricinã pentru care diavolii se lipesc de omul pãcãtos din toate pãrtile. De remarcat este si faptul cã diavolii pot înzestra pe oamenii pãcãtosi cu energie pãcãtoasã demonicã deosebitã, care le dã posibilitatea oamenilor supus vointei diavolesti sã trudeascã necontenit pe tãrâmul înmultirii pãcatelor în lume. In virtutea esentei lor distructive, demonii, lipsiti de capacitatea de a crea, îsi nimicesc în cele din urmã propriii lor discipoli.

Darul Duhului Sfânt curãteste si sfinteste atât trupul, cât si sufletul omului, iar energia pãcãtoasã a diavolilor este distructivã si pentru trup si pentru suflet.

Secretele francmasonilor

Această societate secretă a modelat lumea timp de o mie de ani. Membrii săi au funcții de conducere la Banca Mondială, Națiunile Unite, Pentagon și în corporațiile multinaționale de top. Dar cine sunt francamasonii mai exact? Se pare că francmasoneria a trecut de la conversațiile banale din saloanele intelectuale ale Europei secolului al XVIII-lea, la stadiul de mare societate secretă fraternă. Masonii susțin că societatea din care fac parte își încurajează membrii să aparțină unui cult religios, dar în final doar credința într-o ființă supremă este cu adevărat o condiție de accedere în ordin.

Organizația pretinde că încurajează moralitatea, caritatea și studiul filosofiei. Adepții teoriei conspirației, însă, acuză societatea că a plănuit asasinarea lui Kennedy, terorismul de extremă dreaptă și alte înșelăciuni politice. Potrivit zvonurilor, din francmasonerie au făcut parte George Washington, Harry Truman, Winston Churchill și Mozart.

2012 – Profeţiile maya

Unii cred că pe 21 decembrie 2012 lumea se va sfârşi, împlinindu-se o veche profeţie maya. În încercarea de a afla ce au vrut să spună, de fapt, profeţii maya, acest film documentar online încearcă să desluşească secretele din spatele prezicerilor lor.Civilizaţia maya s-a născut acum 4.000 de ani şi a construit fabuloase piramide în America Centrală. Apoi şi-a abandonat măreţele oraşe, din motive necunoscute. În schimb, a lăsat în urmă profeţii puternice, care reverberează până în prezent. Mayaşii au prezis că, la apropierea sfârşitului, vor muri mulţi oameni şi se vor întâmpla multe rele. Un vechi codice prezice sfârşitul lumii prin inundaţii, ploi de foc şi alte dezastre. Profeţia nu este datată pentru 2012, dar unii fanatici leagă lucrurile. Va avea loc, într-adevăr, sfârşitul lumii în 2012?

Urmăriţi şi filmele documentare subtitrate:

2012: Știință sau superstiție - În acest film documentar, experții și cercetătorii spun exact ce anume înseamnă pentru ei 21 decembrie 2012 și la ce ar trebui să ne așteptăm.

Nostradamus: 2012 - Un film documentar subtitrat care ne arată ce avut de spus în legătură misteriosul an 2012 faimosul mag medieval Michel de Nostradamus

Cine ne controlează – Interviu cu Aaron Russo

este în fapt un interviu luat de Alex Jones regretatului regizor și producător de documentare Aaron Russo, care intră adânc în detaliile conversațiilor pe care le-a avut cu moștenitorul familiei de miliardari, Nick Rockefeller. Russo povestește cum Nick Rockefeller  i-a mărturisit că țelul suprem al elitei este să creeze o populație implantată cu microcipuri și că războiul împotriva terorii este o farsă.

Rockefeller a prevestit, cu 11 luni înainte de atacurile de la World Trade Center, producerea unui “eveniment” care urma să declanșeze invaziile din Irak și Afganistan. Rockefeller i-a mai spus lui Russo că fundația familiei sale a creat și finanțat mișcarea de emancipare a femeii, pentru a distruge familia și că reducerea populației este un scop fundamental al elitei globale.

Simboluri Sataniste in filme

In cam toate filmele scoase din 1995-2011 apar semne sataniste.
Cu atentie urmaritii urmatorul videoclip :

Arsenie Boca -Documentar

“Creştinismul nu e numai o afacere de Duminică, ci e o strădanie de toate zilele”, spunea Părintele Arsenie Boca, cel căruia îi este dedicat acest film documentar. Arsenie Boca a fost unul din cele mai proeminente şi iubite feţe bisericeşti ale Bisericii Ortodoxe Române, unul din cei mai mari duhovnici români.

Hăituit de Securitate, stareţul Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus şi apoi al Mănăstirii Prislop atrăgea mii de credincioşi dornici să-i asculte învăţăturile. Un om de o profundă spiritualitate ortodoxă, părintele Arsenie Boca a fost unul din martirii regimului comunist, trecând succesiv prin unele din cele mai înspăimântătoare locuri ale gulagului românesc: Securitatea, Canalul, Jilava, dar şi închisorile din Timişoara şi Oradea.

Născut în 1910 în judeţul Hunedoara, Părintele Arsenie a fost arestat prima oară pe 17 iulie 1945, dar a fost eliberat după două săptămâni. Trei ani mai târziu a fost arestat din nou, trecând prin chinuri cumplite din cauza torturilor la care a fost supus. Eliberat din nou, Arsenie Boca nu a scăpat de hărţuirile comuniştilor, fiind anchetat în repetate rânduri în anii ’50.

După o viaţă închinată credinţei, Părintele a decedat la 79 de ani, pe 28 noiembrie 1989, neapucând să mai vadă prăbuşirea regimului comunist. Este înmormântat la Mănăstirea Prislop, loc care a devenit unul din cele mai importante locuri de pelerinaj din România.

Vezi mai multe video din cultura

Descifrarea codului DaVinci

Secole întregi de conspirații sunt dezvăluite în acest film documentar. Descoperă înțelesurile ascunse în cele mai faimoase opere de artă din istorie, pe măsură ce gazda acestui documentar, Patrick MacNee, revelează secretele și cheile ciudatelor ghicitori și indicii încifrate în capodoperele lui Leonardo DaVinci. Este filmul documentar care face pentru prima dată legătura dintre Isus Cristos, Maria Magdalena și Leonardo DaVinci.

De asemenea, este analizată societatea secretă din care au făcut parte Leonardo DaVinci, Sir Isaac Newton, Botticelli și Victor Hugo. Descifrarea codului DaVinci dezvăluie cele mai mari mistere ale tuturor timpurilor și aduce la lumină cele mai importante secrete ale trecutului nostru.

Francmasonii

Francmasonerie

Marele Arhitect al Universului

Francmasoneria (sau „masoneria“), ca instituție, este un ordin inițiatic ai cărei membri sunt înfrățiți prin idealuri comune morale, spirituale și sociale (și in unele cazuri chiar politice), prin inițierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe una din cărțile sfinte ale marilor religii (Biblia, Coranul, Dao de Jing, Vedele hinduse, Tripitaka budiste, sau alte scrieri considerate sacre) și, în majoritatea ramificațiilor, de credința într-o „ființă supremă“, un „Mare Arhitect al Universului“. Organizațiile masonice, prezente în majoritatea țărilor, se regăsesc sub formaobediențelor autonome, ele însele compuse din loji albastre (zise și ateliere) de câte 7-50 de persoane (uneori chiar mai multe). Numarul francmasonilor în lume este de circa patru milioane, majoritatea în Statele-Unite și în Europa occidentală^[1].

Francmasoneria desemnează în același timp o disciplină spirituală, precum Alchimia, și instituția tradițională care reunește practicanții acestei discipline, în loji sau confederații de loji, numite Mari loji.

Emblema actuală a Marii Loji Naționale din România, cu inscripția „învinge sau mori“ în latină.

În România francmasoneria este organizată în mai multe obediențe, cea mai veche fiind Marea Lojă Națională Unită din România care intre timp a fuzionat cu Marea Lojă Națională Română „1880”, apoi Marea Lojă Națională din România, Marele Orient de Rit Scoțian Antic și Acceptat din România, Marea Lojă Regulară a României, Marea Lojă Națională a României și Marele Orient al României, minoritar, precum și alte câteva obediențe mai mici, între care unele deschise și femeilor (de exemplu Dreptul Uman din România). Toate aceste obediențe se recunosc reciproc.

Cea mai mare lojă din România este Marea Lojă Națională din România, recunoscută internațional de alte Mari Loji regulare.

Etimologie

Cuvintele „francmason“, „francmasonerie“ sunt forma românească a cuvintelor englez free mason, francez francmaçon și german Freimaurercare înseamnă „zidar,constructor liber“ și reprezintă o moștenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care construiau biserici, bazilicile și catedralele din Evul mediu (vezi mai jos). În secolul al XIX-lea, a apărut în limba română și în varianta „farmazon“, provenită din cuvântul similar rusesc și însemnând „năzdrăvan“, cu aceeași origine ca „farmec“ și „farmacie“ (în elină „vrajă“, „leac“).

[modificare]Definiție

Potrivit dicționarului enciclopedic „The New Encyclopedia Britannica“, francmasoneria este cea mai vastă societate secretă din lume, răspândindu-se mai cu seamă datorită întinderii în sec. al XIX-lea a Imperiului Britanic (mai corect spus ar fi însă: „societate discretă“^[2]). Însă francmasoneria a funcționat în secret doar atunci și acolo unde a fost interzisă de lege. Ea nu este prin natura ei o asociație secretă, deși prezintă asemănări cu Școlile de Mistere din Antichitate.

Însă, potrivit definiției date de masonii înșiși, masoneria este: „o asociație de oameni liberi și de bune moravuri care conlucrează pentru binele și progresul societății prin perfecționarea morală și intelectuală a membrilor săi.“

[modificare]Simbolistică și istorie

Francmasoneria a fost comparată cu un salcâm bătrân având mai multe rădăcini (mișcări, societăți, bresle sau ordine mai mult sau mai puțin ezoterice, de la care a moștenit idei, ritualuri și simboluri) și mai multe ramuri (obediențele și ritualurile actuale). Multe legende, unele ostile, circulă despre originile masoneriei: unele implică preoții Egiptului antic, altelepitagoreicii, altele pe Cavalerii Templieri. Înșiși francmasonii sunt de păreri diferite în această privință. Ce este sigur, potrivit istoricului mason Albert Mackey, este că francmasoneria în forma ei actuală a apărut în Marea Britanie în secolul al XVIII-lea. Potrivit istoricilor D. G. R. Șerbănescu și Jacques Pierre, masoneria a apărut în țările române spre mijlocul sec. al XVIII-lea și s-a dezvoltat rapid la începutul secolului următor.

Astăzi, principalele simboluri masonice sunt cele „trei mari lumini“: „echerul“, „compasul“ și „volumul Legii Sacre“, precum și litera „G“, scrisă în interiorul unui echer și al unui compas, care reprezintă de fapt inițiala cuvintelor „God“ (zeu), „geometrie, generare, geniu, gnoză“... Albert Mackey considera că masonii au fost învățați că „masoneria și geometria sunt sinonime“ și că „simbolurile geometrice care se găsesc în ritualurile francmasoneriei moderne pot fi considerate rămășițele secretelor geometrice cunoscute de masonii Evului Mediu, despre care acum se crede că s-au pierdut“. Geometria ocultă, denumită uneori „geometrie sacră“, folosește de mult timp simboluri geometrice, ca de exemplu cercul, triunghiul, pentagrama etc., pentru ilustrarea unor idei metafizice și filozofice.

Tablou masonic american.

Christopher Knight și Robert Lomas au dat o interpretare interesantă binecunoscutelor simboluri masonice echerul și compasul. Ei susțin că au apărut ca o formă stilizată a vechiului simbol pentru puterea regală - o piramidă a cărei bază reprezenta puterea terestră, peste care era gravată o piramidă întoarsă, care reprezenta puterea cerească a preotului. Aceste piramide ale puterii creează, prin alăturare, simbolul ajuns să fie cunoscut sub numele de „steaua lui David“. Potrivit celor doi autori, simbolul a fost folosit pentru prima oară pe scară largă când a apărut pe frontispiciul unui mare număr de biserici medievale, iar cele mai timpurii exemple de folosire a acestuia pe clădirile ridicate de Cavalerii Templieri. Utilizarea sa în sinagogi a apărut mult mai târziu (au afirmat Knight și Lomas).

Una dintre tradițiile masonice susținea că Avraam, patriarhul evreilor, le-a transmis egiptenilor învățături speciale înainte de potop. Mai târziu, învățăturile (despre care se spunea ca ar fi reprezentat opera legendarului Hermes Trismegistus) au fost adunate de filosoful Euclid într-un volum. El le-a studiat sub denumirea „geometrie“. Inițial grecii, apoi romanii, au numit această disciplină „arhitectură“.

Legendele masonice plasează formarea organizației în epoca Turnului Babel și în cea a construirii Templului din Ierusalim de către regeleSolomon, despre care se pomenește în Biblie. Or, potrivit lui Mircea Eliade „istoria începe în Sumer“.

Practic, începuturile masoneriei operative reprezinta începuturile culturii urbane, construcția primelor orașe-cetăți. Din punct de vedere al preistoriei speciei umane însă, omul a fost dintotdeauna un cioplitor al pietrei. Când arta cioplirii pietrei a fost combinata cu geometria, a apărut Arhitectura. Primii Mari Maeștri au fost, de fapt, Arhitecți.

Scule cu sens simbolic în Francmasonerie.

În secolul al XIX-lea, Mackey afirma că masonii din epoca medievală preluaseră atât cunoștințele în materie de construcții, cât și modelul de organizare de la „arhitecții Lombardiei“. Această breaslă din nordul Italiei a fost prima ai cărei membri și-au asumat numele de „francmasoni“, care a devenit prescurtarea pentru "Ordinul frățesc al cioplitorilor în piatră liberi și recunoscuți ca atare“. Expresia "recunoscuți ca atare" era folosită în cazul membrilor intrați mai târziu în ordin și care nu aveau nicio legătură cu întemeietorii acestuia, cioplitorii în piatră. O lucrare de alchimie în care se pomenește expres termenul de „francmason“ poate fi datată în anii '50 din secolul al XV-lea.

Alți cercetători masoni susțin că apariția ordinului poate fi datată istoric în perioada Romei antice, contemporan cu "collegium fabrorum" (colegiul muncitorilor) - un grup de constructori și arhitecți devenit un prototip pentru organizarea ulterioară a breslelor. Majoritatea scriitorilor plasează apariția secretelor masonice în epoca existenței preoților războinici, eroi ai cruciadelor, „cavalerii templieri“. Un scriitor din secolul al XVIII-lea susținea că francmasoneria modernă ar fi fost întemeiată de Godefroy de Bouillon, liderul primei cruciade, care a cucerit Ierusalimul și despre care se spune că ar fi întemeietorul misterioasei „Stăreții a Sionului“.

Secretele privitoare la originea francmasoneriei au fost păstrate cu strășnicie, în ciuda publicării a numeroase cărți și articole referitoare la acest subiect. Walter Leslie Vilmshurst, un mason de seamă și autor al lucrării "The Meaning of Masonry", scria: „Adevărata istorie secretă a apariției masoneriei nu a fost făcută publică nici în rândurile organizației însăși“. Mulți cercetători cred chiar că majoritatea masonilor au pierdut din vedere adevărata origine și scopul organizației. „Tabloul de ansamblu al masoneriei este acela al unei organizații care și-a pierdut înțelesul originar“ - scriau autorii lucrării The Templar Revelation.

În epoca în care patru loji londoneze au format o "Mare Lojă Unită" în 1717, francmasoneria speculativă ajunsese să domine complet întemeietorii acestei organizații - zidarii sau "masonii lucrători". Francmasoneria și-a dobândit cunoștințele ezoterice mai ales de la masonii speculativi, filosofi, alchimiști, hermetiști sau rozacrucieni.

Webster afirma: „Originile francmasoneriei nu pot fi identificate din nicio sursă sigură, dar ordinul a apărut dintr-o combinație de tradiții care au evoluat și s-au contopit într-o perioadă mai lunga de timp. Astfel, masoneria lucrătoare ar fi putut proveni din colegiile romane prin intermediul breslei zidarilor din Evul Mediu, în timp ce masoneria speculativă ar fi putut proveni din rândurile patriarhilor ebraici și din misteriile păgânilor. Dar sursa de inspirație ce nu poate fi negată este Cabala evreiască... Cert este că, atunci când au fost concepute ritualul și statutele masoneriei în 1717, cu toate că au reținut anumite fragmente ale vechilor doctrine egiptene și pitagoreice, versiunea iudaică a tradițiilor secrete a fost cea aleasă de fondatorii Marii Loji, pentru ca, pornindu-se de la ea, să își construiască propriul sistem“.

Francmasoneria a continuat să își lărgească tot mai mult rândurile, iar în 1720 au fost înființate loji masonice în Franța, sub auspiciile Marii Loji Unite din Anglia. Acestea au format în1735 o Mare Lojă la Paris. Marea Lojă era diferită de lojile scoțiene, care fuseseră formate după ce Carol I Stuart fugise din Anglia. Tensiunile dintre cele două ramuri ale masoneriei franceze s-au accentuat în 1746, odată cu exilarea din Anglia a lui Carol Eduard, poreclit „Scumpul prinț Charlie“ Stuart, sau „tânărul pretendent“, și a susținătorilor lui care au încurajat folosirea ordinului în scopuri politice.

În acea epocă a devenit cunoscută marelui public adevărata origine a francmasoneriei. În 1737, profesorul fiilor prințului Carol Eduard care era și membru al Societății Regale, Andrew Michael Ramsey, a rostit un discurs în fața francmasonilor din Paris, discursul supranumit „Cuvântarea lui Ramsey“, în care acesta declara: „Ordinul nostru a format o uniune de nedespărțit cu Cavalerii Sf. loan de la Ierusalim“ - ordin foarte apropiat de cel al templierilor. Ramsey mai spunea că francmasoneria era legată de școlile antice ale misteriilor, patronate de zeița greacă Artemis și de cea egipteană Isis.

Masonul german, Karl Gotthelf Baron von Hund a devenit membru al lojei din Frankfurt și în 1751 a întemeiat aici o filială a ritului scoțian, numită „Ordinul strictei observanțe“; după rostirea jurământului ce prevedea supunerea necondiționată față de ordinele unor superiori misterioși și „nevăzuți“, așa cum a fost descris pe parcursul volumului, ordinul a sfârșit prin fuziunea dintre Ordinul Iluminaților și francmasoneria germană, în timpul congresului de la Wilhelmsbad.

Hund a recunoscut că ducea mai departe tradițiile cavalerilor templieri, care fuseseră constrânși la începutul secolului al XIV-lea de regimul lui Filip cel Frumos, regele Franței, să se autoexileze în Scoția. Membrii acestui ordin s-au autoproclamat „Cavaleri ai Templului“. El pretindea că ar transpune în viață ordinele unor „superiori necunoscuți“ a căror identitate și loc de reședință nu erau precizate niciodată, în timp ce alții au pretins că acești „superiori“ nu erau oameni. Majoritatea cercetătorilor cred că ei erau probabil susținătorii iacobiți ai Stuarților, care au murit sau și-au pierdut credința după înfrângerea tânărului pretendent la tron.

[modificare]Organizare

Iniţierea unei ucenic francmason în jurul anului 1800. Aceasta gravură este bazată pe cea a lui Gabanon pe aceeaşi temă din 1745. Costumele participanților sunt schimbate după moda englezească de la începutul secolului al XIX-lea și gravura este colorată, dar în rest gravura este asemănătoare cu cea din 1745.

Francmasoneria este organizată în „clase, grade“ și „rituri“. Partea aproximativ comună tuturor riturilor este „Clasa lojilor albastre“, cu trei grade: „ucenic, calfă, meșter“ (sau „ucenic, companion, maestru“). Meșterii masoni pot face parte, după primirea acestor trei grade, numite și simbolice, în gradele de perfecționare a diferitelor rituri. Cele mai cunoscute și larg răspândite sunt „Ritul de York“ și „Ritul Scoțian Antic și Acceptat“.

Wilmshurst nota: „Dezvoltarea (francmasoneria) s-a sincronizat cu scăderea interesului față de religia tradițională și rugăciunea în biserică“. „Principiile simple de credință și idealurile umanitare ale francmasoneriei iau, în cazul unor persoane, locul teologiei clasice din bisericile diverselor confesiuni religioase“. Deși liderii săi neagă că ar fi religie, masoneria a constituit pentru unii un înlocuitor al cultului religios. De aceea, nu este de mirare că Biserica a trebuit să fie circumspectă cu privire la răspândirea învățăturilor masonice. Wilmshurst spunea că, dacă o persoană caută să dobândească lumina „sub forma întăririi conștiinței de sine și a creșterii capacităților paranormale... trebuie sa fie pregătită să se dezbrace de toate prejudecățile și modelele de gândire avute până atunci și, cu o slăbiciune și blândețe asemănătoare cu acelea ale unui copil, să fie pregătită să își «deschidă» mintea, pentru a primi niște adevăruri noi și poate șocante pentru ea“. Referindu-se la înțelesurile masoneriei și caracterizându-le ca fiind „învăluite în mister“ și „criptice“, el scria: „Acestea reprezintă un subiect de cele mai multe ori neabordat care, prin urmare, rămâne în cea mai mare parte necunoscut membrilor săi, cu excepția celor foarte puțini care-l studiază în particular...“

Trecerea de la societățile secrete sau discrete antice la organizațiile inițiatice mai moderne a fost întărită de introducerea acestei francmasonerii „iluminate“ la sfârșitul secolului al XVIII-lea, organizație care îmbină legendele ezoterice mai vechi cu tradițiile cabalistice. Aceste secrete se dezvăluie inițiaților din cercurile mai interioare ale francmasoneriei, în timp ce ceilalți membri ai acestei organizații, care nu le cunosc, continuă să se bucure de învățătura și de prietenia pe care le găsesc în ea.

[modificare]Dezbaterea despre francmasonerie

[modificare]Pro și contra

Despre Masonerie există două puncte de vedere:

• Primul, pro-masonic, prezintă masoneria ca pe o organizație fraternă, ai căror membri sunt uniți de idealuri comune morale și metafizice; în cele mai multe dintre ramuri, de credința într-o ființă supremă. Câtă vreme masoneria tinde spre perfecționarea omului, este compatibilă cu orice credință sau convingere sinceră și nu ar trebui să apară probleme.

• Al doilea, anti-masonic, prezintă această organizație într-o lumină diabolică, socotind-o o pseudoreligie, cu o organizare ermetică, antisocială, complotistă si satanistă.

În timpul celui de-al doilea război mondial a circulat în toată Europa o expoziție antimasonică și filme care au beneficiat de o intensă publicitate, astfel că o generație întreagă și descendenții ei cunosc francmasoneria doar prin temele expuse în această expoziție și în aceste filme. Asemenea publicații abundă pe plan internațional și astăzi.

Comunismul se opune de asemeni francmasoneriei, pe care o consideră mișcare burghezo-moșierească, cosmopolită și antipatriotică. Faptul că francmasonii pot fi de orice convingere politică democrată fără discriminări, lăsând politica la poarta lojei și păstrând pentru adversarii politici stimă și respect, nu este compatibil cu așa-zisa luptă de clasă.

Incompatibil cu idealurile masonice este și naționalismul de tip nedemocrat, care își promovează neamul nu prin patriotism (iubirea pentru o țară, și pentru toți locuitorii ei; promovarea unui neam printre celelalte, în cadrul democrației), ci prin xenofobie (iubirea exclusivă pentru un singur neam, însoțită de marginalizarea minorităților și de ostilitate față de străinătate, în cadrul unui regim autoritar). Este logic ca partidele cu ideologie naționalistă de tip nedemocrat să fie adversare ale masoneriei. Atitudinea net potrivnică francmasoneriei provine din incultură, superstiții, fanatism și din propaganda dictaturilor.

Unii clerici creștini sau musulmani consideră francmasoneria ca primejdioasă pentru credincioși, întrucât francmasonii pot fi de orice credință fără discriminări, prin urmare amestecați, și propovăduiesc toleranța față de cei ce nu împărtășesc aceleași convingeri, câtă vreme aceste convingeri respectă democrația și drepturile omului. Potrivit respectivilor clerici, o asemenea poziție nu poate fi compatibilă cu dogma religioasă.

Biserica Ortodoxă a Greciei, în ședința din 12 octombrie 1933, a hotărât că „francmasoneria nu poate fi compatibilă cu creștinismul“ și că „toți fiii credincioși ai bisericii trebuie să se ferească de francmasonerie“. Biserica Ortodoxă Română, prin ședința Sfântului Sinod din 11 martie 1937, aprobă anatemizarea francmasoneriei, considerând-o ocultă și anticreștină. Astfel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1937 a hotărât că se impune „o acțiune persistentă publicistică și orală de demascare a scopurilor și activității nefaste ale acestei organizații”. În cazul în care nu se căiesc, „Biserica le va refuza slujba la moarte. De asemenea, le va refuza prezența ca membri în corporațiile bisericești“. Această poziție mai este oficială și astăzi; totuși, unii clerici, chiar și arhierei, sunt francmasoni.

După 1990, o altă mișcare religioasă din România care a promovat o imagine malefică a francmasoneriei este Mișcarea de Integrare în Absolut (MISA).

[modificare]Ce spun partizanii și adversarii francmasoneriei

În argumentarea pro masonerie se invocă actele de caritate, nu puține, calitatea membrilor, adesea oameni cu multiple competențe și răspunderi, comportamentul modest și conduita exemplară a francmasonilor în societate, precum și sprijinirea diverselor proiecte umanitare. Fiind foarte clare și bine definite, aceste caracteristici nu necesită o analiză introspectivă.

Adversarii francmasoneriei au apărut chiar de la nașterea acesteia. Un timp, Biserica Romano-Catolică a reprezentat singura voce care nu admitea ca oameni de credințe si religii diferite să interacționeze cu catolicii pentru a nu da naștere unor erezii. Biserica Romei percepea acest creuzet de idei, promotor al liberului cuget (libertății conștiinței), ca cel mai periculos centru spiritual care ar putea destabiliza credința membrilor ei. A devenit astfel incompatibilă calitatea de catolic cu cea de francmason. În timp s-au creat mituri antimasonice din ce în ce mai exotice, trecând prin Protocoalele înțelepților Sionului, un fals dovedit, și culminând în prezent cu teoriile moderne ale conspirației, care au adăugat peste miturile existente ipoteze fantastice despre originea francmasoneriei într-o frăție antică a unor „reptilieni”, urmași ai unor extratereștri și ai oamenilor.